Incendiu produs pe strada Tache D. Ionescu din sectorul 1 al Capitalei

Știre de presă

Incendiu produs pe strada Tache D. Ionescu din sectorul 1 al Capitalei

 

Ieri, 14.04.2026, pompierii ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs pe strada Tache D. Ionescu din sectorul 1 al Capitalei.

La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la vegetație uscată de pe fațada unor clădiri. În urma evenimentului au fost afectate fațada unei sinagogi, pe o suprafață de aproximativ 10 mp și fațada și acoperișul unui imobil cu locuințe colective, pe o suprafață de aproximativ 90 mp.

Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE