Incendiu produs la două case cu regim de înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia din localitatea Chiajna, județul Ilfov

Știre de presă

Incendiu produs la două locuințe

 

 

În cursul zilei de 8 noiembrie 2026, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la două case cu regim de înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia din localitatea Chiajna, județul Ilfov.

 La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum la nivelul acoperișurilor celor două imobile, existând posibilități de propagare la locuințele din imediata vecinătate.

Suprafața afectată a fost de aproximativ 350 mp. În urma evenimentului, cinci victime au fost asistate medical la fața locului, dintre care una ce prezenta arsuri la nivelul feței și alte patru ce prezentau simptome specifice unui atac de panică.

Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu opt autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și, în sprijin, un echipaj SABIF.

 

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE