Condiții privind comercializarea obiectelor artizanale de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice

Documentațiile se pot depune și in format electronic.

CONDIȚII PRIVIND COMERCIALIZAREA

OBIECTELOR ARTIZANALE DE DISTRACȚIE

PE BAZĂ DE AMESTECURI PIROTEHNICE

 

 

Introducerea pe piaţă a explozivilor de uz civil şi a articolelor pirotehnice este admisă numai în condiţiile în care acestea respectă cerinţele esenţiale aplicabile lor, stabilite de legislaţia în vigoare (Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explosive, republicată) ce urmăreşte să asigure un înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane şi siguranţei publice, protecţia şi siguranţa consumatorilor, precum şi protecţia mediului.

Prin deţinător de materii explozive, în sensul prezentei legi, se înţelege orice persoană juridică sau fizică în posesia sau detenţia căreia se află, licit, astfel de materii.

1.      Persoanele fizice nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice dacă nu fac dovada calităţii de artificier, respectiv de pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale.

2.      Personalul special instruit poate manipula explozivi de uz civil numai sub supravegherea unui artificier autorizat.

3.      Personalul special instruit poate manipula articole pirotehnice numai sub supravegherea unui pirotehnician autorizat.

Prin excepţie de la prevederile punctului nr. 1:

a) persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deţine şi utiliza doar articole pirotehnice din categoria F1;

b) persoanele care au vârsta peste 15 ani şi care urmează cursuri de formare în învăţământul de specialitate pot avea la dispoziţie articole pirotehnice numai pe timpul instruirii.

c) articolele pirotehnice din categoria P1 destinate vehiculelor, inclusiv airbagurile şi sistemele de pretensionare a centurilor de siguranţă, sunt puse la dispoziţia persoanelor fizice doar integrate într-un vehicul sau într-o piesă detaşabilă a unui vehicul.

Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4 este permisă numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean sau, după caz, al municipiului Bucureşti şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie, respectiv al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Totodată vă aducem la cunoștință faptul că organizatorul și personalul specializat este răspunzător și are obligația să respecte prevederile din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explosive, republicată și a actelor normative subsecvente.

CONDIȚII PRIVIND UTILIZAREA

OBIECTELOR ARTIZANALE DE DISTRACȚIE

PE BAZĂ DE AMESTECURI PIROTEHNICE

 

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

 Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;

d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

 

În cazul jocurilor cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F2 şi T1, distanţele prevăzute la lit. c) şi g) se reduc la jumătate.

 

Acordul pentru organizarea jocurilor de artificii cu articole pirotehnice se emite pe baza următoarelor documente:

a) cerere-tip - două exemplare;

b) tabel cu datele tehnice ale produselor pirotehnice care urmează să fie folosite pentru desfăşurarea jocului de artificii, înscrise pe tipuri, categorii, calibre, semnat şi ştampilat de reprezentantul legal al persoanei autorizate să execute jocul de artificii - două exemplare;

c) declaraţie pe propria răspundere cuprinzând măsurile ce se vor asigura pentru prevenirea şi intervenţia în caz de incendiu, distrugeri sau vătămări corporale, cum ar fi forţele şi materialele folosite pentru intervenţie, modul de intervenţie, interzicerea accesului persoanelor neautorizate în perimetrul de siguranţă, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al persoanei autorizate să execute jocul de artificii - două exemplare;

d) plan de situaţie la scara de 1:500 cuprinzând zona de tragere, zona de cădere, perimetrul de siguranţă şi distanţele faţă de obiectivele care prezintă pericol de incendiu sau explozie specificate în legislaţia în vigoare, semnat şi ştampilat de reprezentantul legal al persoanei autorizate să execute jocul de artificii - două exemplare;

e) copie de pe acordul administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială se va organiza jocul de artificii cu articole pirotehnice;

f) opis cu documentele depuse - două exemplare.

 

Vă aducem la cunoștină faptul că documentațiile se pot depune și in format electronic.

 

 

Documente