Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 29 - 30.12.2025
BULETIN INFORMATIV
Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 29 - 30.12.2025
În perioada 29 - 30.12.2025, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 369 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.
În perioada menționată am gestionat 287 de cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, am intervenit pentru stingerea a 7 incendii, 42 de misiuni de salvare și alte 33 de intervenții în sprijinul comunității.
În curul zilei de ieri, 29.12.2025, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un autovehicul situat pe Șoseaua Colentina din sectorul 2 al Capitalei. La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreg autoturismul iar în urma evenimentului nu au rezultat victime. Pentru gestionarea situației de urgență au fost alertate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
În această dimineață, 30.12.2025, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit în urma unui incendiu produs la un imobil de zece etaje, situat pe Intrarea Teiul Doamnei din sectorul 2 al Capitalei. La sosirea primelor echipaje de pompieri s-a constatat că incendiul s-a produs la ghena de la nivelul parterului iar întreg imobilul era inundat cu fum dens. În urma evenimentului, 10 persoane s-au autoevacuat iar 15 persoane au fost evacuate din bloc de către echipajele de salvatori. Opt dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale și transportate la spital, în urma expunerii la fum. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și zece echipaje SMURD.
În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate 38 de controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate 72 de sancțiuni, în cuantum de 57.000 lei.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

