Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 29 – 30.10.2025
BULETIN INFORMATIV
Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 29 – 30.10.2025
În perioada 29 – 30.10.2025, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 298 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.
În perioada menționată am gestionat 253 de cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, am intervenit pentru stingerea a 11 incendii, șase misiuni de salvare și alte 28 de intervenții în sprijinul comunității.
Ieri, 29.10.2025, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier, produs între șase autoturisme pe strada Vlad Țepeș din localitatea Afumați, județul Ilfov. În accident au fost implicate șapte persoane. Dintre care trei persoane au fost asistate medical și ulterior transportate la spital. Am intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, trei echipaje SMURD și elicopterul SMURD.
În contextul scăderii temperaturilor, în vederea prevenirii incendiilor la locuințe, vă reamintim principalele reguli și măsuri pe care trebuie să le respectați în sezonul rece:
Ø lucrările de întreținere, revizii și reparații la instalațiile și aparatele electrice se execută numai de către personal calificat și autorizat;
Ø aparatele electrice sub tensiune trebuie supravegheate permanent și nu se vor lăsa la îndemâna copiilor;
Ø izolați termic coșurile de fum față de elementele combustibile ale acoperișului (grinzi, astereală etc);
Ø nu utilizați aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare, dispozitive de protecție cu defecțiuni sau improvizații;
Ø nu suprasolicitați rețelele electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori;
Ø supravegheați aparatele electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reșou, radiator și altele asemenea;
Ø nu amplasați produsele, materialele și substanțele combustibile în apropierea surselor de căldură;
Ø nu utilizați reșouri, aparate de călcat, aeroterme electrice improvizate și fără asigurarea măsurilor de izolare față de materialele și elementele combustibile din spațiul sau încăperea respectivă;
Ø nu se recomandă folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate, utilizarea sobelor fără ușițe la focare și cenușare, defecte sau neizolate corespunzător față de elementele combustibile ale clădirilor.
În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate 23 de controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate 36 de sancțiuni, în cuantum de 54.500 lei.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
