Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 28.04.2026 - 29.04.2026
BULETIN INFORMATIV
Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 28.04.2026 - 29.04.2026
În perioada 28 - 29.04.2026, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 306 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.
În perioada menționată am gestionat 244 de cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, am intervenit pentru stingerea a 11 incendii, 22 misiuni de salvar și alte 29 de intervenții în sprijinul comunității.
Ieri, 28.04.2026, ISU B-IF a desfășurat un exercițiu la Muzeul Național de Istorie a României, cu scopul de a verifica modul de intervenție, în regim integrat, a forțelor participante, componente ale Sistemului Național de Management pentru Situații de Urgență în colaborare cu personalul obiectivului. În cadrul exercițiului au fost puse în aplicare procedurile de intervenție specifice unui incendiu, în concordanță cu modul de manipulare și evacuare a obiectivelor de patrimoniu în siguranță, în cazul producerii unei situații de urgență. La această activitate au participat și forțe din cadrul DGPMB, DGJMB, instituții din cadrul Ministerului Culturii și personal din cadrul autorităților publice locale.
Tot ieri, 28.04.2026, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs pe Șoseaua București – Urziceni din localitatea Afumați. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la un depozit pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Pentru gestionarea situației de urgență au fost alertate opt autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate cinci controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate șapte sancțiuni în cuantum de 20.000 lei. De asemenea, au fost desfășurate două acțiuni de informare preventivă.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
