Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 26-27.10.2026
Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 26-27.10.2026
BULETIN INFORMATIV
Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 26-27.10.2026
În perioada 26-27.10.2026, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 348 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.
În perioada menționată am gestionat 290 de cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, am intervenit pentru stingerea a zece incendii, nouă misiuni de salvare, trei misiuni de descarcerare și alte 36 de intervenții în sprijinul comunității.
Ieri, 26.10.2026, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină ca urmare a producerii unui accident rutier în cadrul căruia au fost implicate un autobuz de transport persoane și o autoutilitară, pe Drumul Național 1, în localitatea Ciolpani din județul Ilfov. La sosirea primelor echipaje de pompieri, la locul accidentului au fost identificate două victime încarcerate în autoutilitară, iar în autobuz se aflau 37 de persoane ce s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor, au fost evaluate medical și nu au solicitat transportul la spital. Ambele victime din autoutilitară au fost extrase și transportate la spital în stare de conștiență cu elicopterul SMURD și cu o ambulanță de tip Unitate de Terapie Intensivă Mobilă. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu patru echipaje SMURD, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și un elicopter SMURD.
Tot în cursul zilei precedente, pompierii ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un garaj alipit de o casă, situat pe strada Mioriței din localitatea Pantelimon, județul Ilfov. La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și se propagase la locuința alipită, fiind afectată în total o suprafață de 40 mp. În urma evenimentului o victimă ce s-a autoevacuat a fost asistată medical de către echipajele de la fața locului. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și, în sprijin, un echipaj SABIF.
În contextul scăderii temperaturilor, în vederea prevenirii incendiilor la locuințe, vă reamintim principalele reguli și măsuri pe care trebuie să le respectați în sezonul rece:
- lucrările de întreținere, revizii și reparații la instalațiile și aparatele electrice se execută numai de către personal calificat și autorizat;
- aparatele electrice sub tensiune trebuie supravegheate permanent și nu se vor lăsa la îndemâna copiilor;
- verificați, curățați și reparați, sobele și coșurile de fum;
- izolați termic coșurile de fum față de elementele combustibile ale acoperișului (grinzi, astereală etc);
- nu utilizați aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare, dispozitive de protecție cu defecțiuni sau improvizații;
- nu suprasolicitați rețelele electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori;
- supravegheați aparatele electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reșou, radiator și altele asemenea;
- nu amplasați produsele, materialele și substanțele combustibile în apropierea surselor de căldură;
- nu utilizați reșouri, aparate de călcat, aeroterme electrice improvizate și fără asigurarea măsurilor de izolare față de materialele și elementele combustibile din spațiul sau încăperea respectivă;
- nu se recomandă folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate, utilizarea sobelor fără ușițe la focare și cenușare, defecte sau neizolate corespunzător față de elementele combustibile ale clădirilor.
În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate șase controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate 13 sancțiuni în cuantum de 21.000 lei.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
