Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 25.09.2026 - 28.09.2026
BULETIN INFORMATIV
Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 25.09.2026 - 28.09.2026
În perioada 25 - 28.09.2026, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 1051 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.
În perioada menționată am gestionat 918 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, am intervenit pentru stingerea a 29 de incendii, 19 misiuni de salvare și alte 85 de intervenții în sprijinul comunității.
Duminică, 27.09.2026, pompierii ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la vegetație uscată în Parcul Național Văcărești. Din cauza vântului puternic, la momentul ajungerii primelor echipaje, incendiul se manifesta la mai multe focare, cu dezvoltare și propagare rapidă pe mai multe direcții. În urma evenimentului nu au rezultat victime. Suprafața afectată de incendiu a fost de aproximativ 20.000 mp. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Ieri, 27.09.2026, pompierii ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs într-un apartament, situat pe strada Bârcă din sectorul 5 al Capitalei. La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta în bucătaria apartamentului la o hotă, cu flacără deschisă și degajări mari de fum. În urma evenimentului 20 de persoane s-au autoevacuat iar cinci persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri. Două persoane ce prezentau arsuri și simptome specifice expunerii la fum au fost asistate medical și transportate la spital. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD.
Tot ieri, 27.09.2026, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină la un accident rutier, produs între un tramvai și șapte autoturisme la intersecția dintre șoseaua Nicolae Titulescu și bulevardul Banu Manta din sectorul 1 al Capitalei. În accident au fost implicate 20 de persoane. În urma evenimentului nu au rezultat victime. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Având în vedere pericolul real pe care îl reprezintă arderea necontrolată a vegetației uscate atât pentru viață, cât și pentru bunurile oamenilor, vă amintim că incendierea vegetației uscate este interzisă și vă recomandăm:
- nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mai mici de 40 metri față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi, etc., respectiv 10 metri față de materiale combustibile: lemn, hârtie, textile, bitum etc., fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare;
- nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
- restricționați orice activitate din care ar putea rezulta producerea unui incendiu;
- nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).
Acordați atenție pregătirii în situații de urgență. Pentru informații complete privind măsurile și regulile de comportare specifice tipurilor de risc accesați https://fiipregatit.ro/.
În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate trei controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate trei sancțiuni în cuantum de 500 lei, respectiv o acțiune de informare preventivă.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
