Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 17.09.2026 - 18.09.2026

BULETIN INFORMATIV

Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 17.09.2026 - 18.09.2026

 

În perioada 17 - 18.09.2026, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 358 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.

În perioada menționată am gestionat 305 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, am intervenit pentru stingerea a 11 incendii, nouă misiuni de salvare, două misiuni de descarcerare și alte 31 de intervenții în sprijinul comunității.

Ieri, 17.09.2026, pompierii ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs într-un apartament, situat pe Aleea Rotundă din sectorul 3 al Capitalei. La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta în interiorul unei încăperi, cu degajări mari de fum. În urma evenimentului două persoane s-au autoevacuat și nu au rezultat victime. Datorită intervenției prompte a pompierilor incendiul a fost localizat și lichidat rapid, în limitele găsite, evitându-se astfel propagarea acestuia la întregul imobil. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.

Având în vedere pericolul real pe care îl reprezintă arderea necontrolată a vegetației uscate atât pentru viață, cât și pentru bunurile oamenilor, vă amintim că incendierea vegetației uscate este interzisă și vă recomandăm:

-  nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mai mici de 40 metri față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi, etc., respectiv 10 metri față de materiale combustibile: lemn, hârtie, textile, bitum etc., fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare;

-       nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;

-       restricționați orice activitate din care ar putea rezulta producerea unui incendiu;

-       nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).

Acordați atenție pregătirii în situații de urgență. Pentru informații complete privind măsurile și regulile de comportare specifice tipurilor de risc accesați https://fiipregatit.ro/.

În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate 11 controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate 37 de sancțiuni în cuantum de 65.500 lei.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE