Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 14 - 15.09.2025

BULETIN INFORMATIV

Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 14 - 15.09.2025

 

În perioada 14 - 15.10.2025, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 335 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.

În perioada menționată am gestionat 266 de cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, am intervenit pentru stingerea a 13 incendii, 18 misiuni de salvare și alte 38 de intervenții în sprijinul comunității.

Ieri, 14.09.2025, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament, situat pe strada Doamna Ghica din sectorul 2 al Capitalei. La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum. În urma evenimentului nu au rezultat victime. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.   

În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate 23 de controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate 69 de sancțiuni în cuantum de 51.500 lei. De asemenea, a fost realizată o informare preventivă.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE