Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 10.09.2026 - 11.09.2026

BULETIN INFORMATIV

 

Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 10.09.2026 - 11.09.2026

 

În perioada 10 - 11.09.2026, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 355 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.

În perioada menționată am gestionat 300 de cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, am intervenit pentru stingerea a 14 incendii, 11 misiuni de salvare, trei misiuni de descarcerare și alte 27 de intervenții în sprijinul comunității.

În dimineața zilei de ieri, 10.09.2026, pompierii ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un imobil pe strada Redea din sectorul 1 al Capitalei. La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta la mansarda unei case P+1E+M, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, cu posibilități de propagare la imobilele din imediata apropiere. În urma evenimentului două persoane, cu atac de panică, au fost asistate medical la fața locului și au refuzat transportul la spital. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu opt autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD.

Tot ieri, 10.09.2026, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru extragerea unei persoane de sub o garnitură de metrou, în stația Ștefan cel Mare, din București. După deconectarea rețelei de la sursa de electricitate, echipajele de intervenție au extras victima de sub metrou, aceasta fiind inconștientă, cu multiple traumatisme. În urma evaluării medicale persoana a fost transportată la spital. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu o autospecială de stingere, Detașamentul Special de Salvatori și două echipaje SMURD.

 

Având în vedere pericolul real pe care îl reprezintă arderea necontrolată a vegetației uscate atât pentru viață, cât și pentru bunurile oamenilor, vă amintim că incendierea vegetației uscate este interzisă și vă recomandăm:

-  nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mai mici de 40 metri față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi, etc., respectiv 10 metri față de materiale combustibile: lemn, hârtie, textile, bitum etc., fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare;

-       nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;

-       restricționați orice activitate din care ar putea rezulta producerea unui incendiu;

-       nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).

Acordați atenție pregătirii în situații de urgență. Pentru informații complete privind măsurile și regulile de comportare specifice tipurilor de risc accesați https://fiipregatit.ro/.

În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate 16 controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate 60 de sancțiuni în cuantum de 76.500 lei.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE