Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 06.03.2025 - 07.03.2025
BULETIN INFORMATIV
Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 06.03.2025 - 07.03.2025
În perioada 06 - 07.03.2025, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 361 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.
În perioada menționată am gestionat 296 de cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, am intervenit pentru stingerea a 12 incendii, au fost desfășurate șapte misiuni de salvare și alte 46 de intervenții în sprijinul comunității.
Ieri, 06.03.2025, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, pe Autostrada A3 la km 38, sensul București către Ploiești. Incendiul s-a manifestat la compartimentul motor cu degajări mari de fum. În urma evenimentului nu au rezultat victime. Am intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate cinci controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate 37 sancțiuni, în cuantum de 28.000 lei.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE