Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 01 - 02.10.2025
BULETIN INFORMATIV
Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 01 - 02.10.2025
În perioada 01 - 02.10.2025, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 337 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.
În perioada menționată am gestionat 289 de cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, am intervenit pentru stingerea a 13 incendii, zece misiuni de salvare și alte 25 de intervenții în sprijinul comunității.
Ieri, 01.10.2025, pompierii ISU B-IF au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o casă, situată pe strada Revoluției din localitatea Găneasa, județul Ilfov. La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum în interiorul unei încăperi și la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 50 mp. În urma evenimentului o persoană s-a autoevacuat și alte două persoane au fost asistate medical de către echipajele de prim ajutor calificat la fața locului. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
Tot ieri, 01.10.2025, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o hală de depozitare pe strada Pădurii din localitatea Chitila, județul Ilfov. La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum, pe o suprafață de aproximativ 130 mp. Au ars deșeuri plastice depozitate în interiorul construcției. În urma evenimentului nu au rezultat victime. Pentru gestionarea situației de urgență au fost alertate opt autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, autospeciala de transport roboți și un echipaj SMURD.
Ca urmare a avertizării meteorologice cod portocaliu, emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) valabilă în perioada, 02.10.2025 ora 20:00, până mâine 03.10.2025 ora 10:00, ce semnalează intensificări puternice ale vântului susținute cu rafale de 70...85 km/h, pentru municipiul București și județul Ilfov, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri de protecţie a populaţiei:
Ø Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;
Ø Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;
Ø Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii;
Ø Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.
Acordați atenție pregătirii în situații de urgență. Pentru informații complete privind măsurile și regulile de comportare specifice tipurilor de risc accesați https://fiipregatit.ro/.
În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate patru controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate 14 sancțiuni, în cuantum de 5.000 lei.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
